Capitole
DATE GENERALE DESPRE GRIPA
- Etimologie
- Tipurile de virusuri
- Structura antigenică a virusurilor gripale
- Multiplicarea virală
- Sistemul internaţional de codare a virusurilor gripale
GRIPA SEZONIERĂ
GRIPA AVIARĂ
- Virusul gripei aviare
- Căile de transmitere a gripei aviare la om
- Tabloul clinic şi de laborator a gripei aviare la oameni
- Metodele de identificare a cazurilor de boală. Definiţiile de caz conform OMS
- Prelevarea, conservarea şi transportarea probelor de laborator
- Metode virusologice şi serologice de diagnostic
- Măsurile de precauţie pentru lucrătorii medicali. Echipamentul personal de protecţie.
- Măsurile de protecţie pentru persoanele expuse
- Managementul cazului de boală. Tratamentul
- Profilaxia
pentru medici
Măsurile de precauţie pentru lucrătorii medicali. Echipamentul personal de protecţie.
Măsurile de precauţie pentru lucrătorii medicali sunt divizate în precauţii standard – care se aplică pentru instituţiile medicale de orice profil şi toţi pacienţii indiferent de statutul procesului infecţios la ei şi precauţii suplimentare – care sunt bazate pe modul de transmitere a virusului gripal aviar. Toate aceste modalităţi combinate duc la controlul infecţiei. Respectarea strictă a acestor precauţii este necesară pentru întreruperea lanţului de transmisie a infecţiei.
Precauţiile standard au drept scop de a reduce la minimum procesul de transmisie a infecţiei de la o sursă cunoscută sau necunoscută şi sunt esenţiale în asigurarea unui nivel înalt de protecţie pentru pacienţii investigaţi pentru gripa A /H5N1şi a personalul medical care prestează servicii acestor pacienţi şi pentru vizitatori.
În precauţiile standard se includ :
- spălarea pe mâini şi prelucrarea antiseptică a lor - înainte şi după contactul cu pacientul; după scoaterea mănuşilor sau echipamentului personal de protecţie; după utilizarea WC şi în alte cazuri;
- utilizarea echipamentului personal de protecţie (EPP) pentru ochi, nas şi gură când se manipulează cu sânge, fluide, excreţii şi secreţii corporale;
- prevenirea înţepăturilor cu ace, rănirilor prin tăiere cu materiale ascuţite;
- manipularea corespunzătoare a echipamentului de îngrijire a pacientului şi lenjeriei murdare;
- curăţarea mediului şi managementul scurgerilor de lichide biologice contaminate;
- managementul deşeurilor contaminate.
Precauţiile suplimentare. Din considerentele posibilei transmiteri a infecţiei virale gripale A prin picături; contact şi pe cale aerogenă este strict recomandat respectarea acestor precauţii în cazurile suspecte sau confirmate.
-
Precauţii pentru picături:
- Plasarea pacientului într-un salon separat. Dacă nu este disponibil un salon separat, e necesară gruparea acestor pacienţi în cohorte şi plasarea lor în saloane desemnate cu mai multe paturi sau secţii. Acestea vor fi amenajate în arii separate a spitalului. Distanţa dintre paturi trebuie sa fie nu mai mică de 1 m şi paturile trebuie sa fie separate printr-o barieră fizică (paravan sau perdea).
- Folosirea măştilor de mare eficienţă sau chirurgicale în caz că cele de mare eficienţă nu sunt disponibile, folosirea de către pacient a măştilor chirurgicale. Igiena respiratorie e necesar de a fi respectată de către toţi pacienţii cu infecţii /simptome respiratorii (ex. tuse, strănut). Dacă utilizarea măştii de către pacienţi este dificilă, în acest caz se va respecta eticheta tusei (acoperirea gurii şi nasului cu o batistă (de preferat de unică folosinţă) când tuşeşte sau strănută). Batistele utilizate vor fi aruncate în containere cu destinaţie specială;
- Limitarea mişcării pacientului în afara salonului.
-
Precauţii pentru contact:
- Folosirea mănuşilor. Ele trebuie să fie nesterile, de unică folosinţă, trebuie să acopere manşeta mânecii, iar după utilizare să fie aruncate în containerul pentru deşeuri.
- Folosirea halatului sau a salopetei: e preferabil ca halatul sau salopeta să fie de o unică folosinţă, dacă halatul este lavabil atunci trebuie să fie confecţionat din fibre sintetice, mărimea halatului trebuie să fie corespunzătoare pentru a asigura protecţia necesară, halatul sau salopeta după utilizare trebuie să fie plasate în containerul pentru deşeuri.
- Echipamentul medical necesar pentru monitorizarea stării pacientului (de ex. stetofonendoscopul, termometrul etc.) trebuie să fie curăţat şi dezinfectat după fiecare pacient.
- Personalul medical trebuie să evite să-şi atingă nasul, ochii sau gură cu mănuşile infectate;
- Personalul medical sau vizitatorii trebuie să evite atingerea obiectelor care nu au o legătură directă cu procesul de îngrijire a pacientului (de ex. mânerul uşii, butonul pentru conectarea luminii etc.)
-
Precauţii pentru transmiterea aerogenă:
- Folosirea de către personalul medical sau vizitatori a respiratorului de protecţie N95, EU FFP2 când intră în salonul pacientului infectat cu H5N1;
- Plasarea pacientului într-un salon separat în care aerul condiţionat asigură direcţia fluxului de aer de la spaţiul adiacent exterior (coridor) în cameră (salonul se va numi – salon cu „presiune negativă”);
- Dacă salonul cu presiune negativă nu este disponibil atunci:
- pacientul se plasează într-un salon separat. Uşa acestui salon va fi ţinută în permanenţă închisă;
- dacă e posibil, schimbul de aer va spori, asigurându-se o presiune negativă în raport cu zona comună (coridor) astfel evitându-se circularea aerului din salon;
- dacă circulaţia curentului de aer nu poate fi evitată, atunci aerul se va trece prin filtrul HEPA înainte de recirculare.
- Se vor evita (dacă e posibil) toate procedurile care generează aerosoli ca: intubarea endotraheală; administrarea medicamentelor sub formă de aerosol; bronhoscopia; aspirarea nazofaringiană; ventilaţia cu presiune pozitivă prin măştile faciale; manevrele de resuscitare.
-
Echipamentul individual de protecţie
Echipamentul individual de protecţie reduce, dar nu exclude, totalmente, posibilitatea de infectare; el este efectiv, doar dacă este utilizat corect şi pe toată perioada de contact cu sursa de infecţie. Utilizarea echipamentului de protecţie nu va exclude alte măsuri de igienă, de ex. spălarea pe mâini, ce rămâne metoda esenţială de prevenire a infecţiei.
Echipamentul de protecţie personal va fi folosit de:- Personalul medico-sanitar care îngrijeşte pacientul (medicii, asistentele medicale, radiologii, fizioterapeuţii);
- Personalul auxiliar implicat în menţinerea curăţeniei, în sterilizarea echipamentului, deşeurilor de la pacienţi, tehnicienii;
- Personalul din laborator care manipulează probele de la un pacient care este investigat pentru gripa A/H5N1;
- Membrii familiei şi vizitatorii.
-
Echipamentul personal de protecţie (EPP) folosit pentru gripa A/H5N1 include:
- Mănuşi curate (nesterile) dacă este prevăzut contactul direct cu pacientul.
- Mască medicală (chirurgicală sau de proceduri) pentru îngrijirea de rutină a pacientului şi respirator individual de tip N95, EU FFP2 sau echivalentul lor pentru procedurile care generează formarea de aerosoli.
- Halat cu mâneci şi manşete lungi sau salopetă. Conform precauţiilor standard în cazul în care se prevede stropirea cu sânge, fluide, excreţii şi secreţii corporale ale pacientului, deasupra halatului sau salopetei hidrofile trebuie de îmbrăcat şorţul impermeabil.
- Şorţ de polietilenă pentru prevenirea împroşcării cu sânge, fluide ale corpului, secreţii şi excreţii.
- Bonetă (poate fi folosită în situaţii de mare risc unde pot fi aerosoli în cantitate mare).
- Ochelari de protecţie a ochilor (pot fi folosite vizoare/ecrane ale feţii). Protecţia ochilor, conform precauţiilor, este necesară de a fi utilizată în cazul în care se prevede stropirea cu secreţii corporale, în timpul tuturor procedurilor generatoare de aerosol şi în cazul îngrijirii pacientului care manifestă simptome respiratorii (la tuse/strănut poate avea loc stropirea cu picăturile secreţiilor).
- Huse pentru încălţăminte.
La utilizarea EPP este necesar de respectat etapele recomandate de îmbrăcare şi scoatere a echipamentului şi efectuarea igienei mâinilor după scoaterea lui.
-
Consecutivitatea corectă de a îmbrăca EPP:
- se îmbracă halatul sau salopeta impermeabile;
- se pune masca de înaltă protecţie FFP2;
- se verifică în mod individual ermetizarea căilor respiratorii de către masca îmbrăcată;
- se pune boneta (în caz dacă este folosită, de ex. în timpul procedeelor generatoare de aerosoli);
- se pune ochelarii sau ecranul feţii;
- se pun mănuşile (asiguraţi-vă că mănuşile acoperă manşetele mânicilor halatului/ salopetei).
Scoaterea EPP se face în consecutivitatea care previne auto-contaminarea sau auto-inocularea cu piesele contaminate ale EPP sau mâinile murdare.
-
Consecutivitatea corectă de a scoate EPP:
- Părăsiţi salonul/zona de izolare.
- Scoateţi EPP în anticameră sau dacă ea lipseşte, asiguraţi-vă că nu contaminaţi mediul înconjurător a zonei de izolare sau alte persoane.
- Scoateţi mănuşile şi puneţi-le în lada pentru deşeuri (mănuşile pot aluneca de pe mâini în timpul procedurii de scoatere a halatului sau salopetei).
- Prelucraţi mâinile cu soluţie în bază de alcool sau spălaţi-le cu săpun şi apă.
- Scoateţi ochelarii şi puneţi-i în lada pentru deşeuri. Dacă sunt reutilizabili, vor fi puşi în containerul pentru decontaminare.
- Dacă a fost purtată, scoateţi boneta şi puneţi-o în lada pentru deşeuri.
- Scoateţi masca prin apucarea elasticului de după urechi, nu atingeţi partea din faţă a măştii (partea din faţă a măştii poate fi contaminată) şi puneţi-o în lada pentru deşeuri.
- Efectuaţi igiena mâinilor cu alcool (preferabil) sau săpun şi apă. Se spală mâinile folosind săpun obişnuit, agent antimicrobian sau agent antiseptic fără apă cum ar fi gel de mâini pe bază de alcool.
Este necesar de a evita orice contact între echipamentul utilizat cu suprafeţele/îmbrăcămintea şi populaţia din afara zonei de carantină. Echipamentul utilizat, cât şi toate deşeurile trebuie introduse în saci ermetici speciali care vor fi sterilizaţi, decontaminaţi sau incineraţi corespunzător.












