Liniştiţi putem sărbători. Virusul gripal A(H1N1) pe teritoriul ţării este zero

Comparativ cu perioada semilară a anului trecut, cînd republica era în prag de gripă pandemică, iar şcolile îşi sistau activitatea de la o zi la alta, la ziua de ieri,spre exemplu, circulaţia virusului gripal pandemic pe teritoriul Republicii Moldova, era zero.
 
Despre aceasta a anunţat astăzi viceministrul sănătăţii, Mihai Magdei, în cadrul unei conferinţe de presă, unde au fost făcute totalurile unui proiect, dar a fost prezentat şi un film documentar, întitulat: „Atenţie Gripa".
 
Viceministrul Mihai Magdei spune că în comparaţie cu perioada similară a anului trecut, la ziua de astăzi nu este nici un pericol ca asupra Moldovei să vină din nou un val de gripă aviară. Şi asta datorită campaniilor de informare, a faptului că au fost întreprinse măsurile de protecţie necesare, atît în rîndurile cetăţenilor cît şi a medicilor de familie. Potrivit viceministrului, RM a evitat apariţia cazurilor de gripă aviară, reuşind să facă faţă provocărilor gripei pandemice din 2009 şi de la începutul anului 2010.
 
Constantin Spînu, specialist principal în virusologie şi imunologie la Ministerul Sănătăţii, a ţinut să ne asigure că anul acesta nu vom mai avea de a face cu gripa pandemică, doar cu cea sezonieră.
 
Filmul lansat astăzi, este una dintre activităţile proiectului de control al gripei aviare şi al gradului de pregătire a ţării în caz de pandemie umană şi prezintă virusul gripal şi atacurile sale începînd cu anul 1918, pe atunci gripa spaniolă, care a rămas în istorie ca cea mai ucigătoare pandemie de gripă. În 1997, în Hong – Cong, se înregistrează primul caz de gripă aviară la om, apoi primul deces şi mln de păsări sacrificate. Pentru Moldova, acest virus a devenit un pericol în 2005, după ce în România s-a înregistrat primul focar. Păsările migratoare considerate vestitori ai primăverii, acum sunt izvor de răspîndire a virusului. După acestea au urmat păsările domestice. La 7 august 2007, Moldova se confrunta cu primul caz suspect de gripă aviară. În aprilie 2009, în Mexic se repetă istoria, de această dată noul virus se transmite de la om la om. În Moldova acesta ajunge la 30 iulie, iar în octombrie este înregistrat primul deces. În ultimul timp, ţara noastră nu mai are de a face cu acest virus gripal A(H1N1), dar nimeni nu poate spune ce va fi mîine. Cu toate acestea, Guvernul este gata să facă faţă provocărilor, spune Anatol Gobjilă, coordonatorul proiectului.
 
Documentarul este o producţie locală, a fost realizat pe parcursul ultimului an, are o durată de 24 de min şi este destinat publicului larg. Posturile TV la dorinţă vor difuza acest flim.

Anul acesta elevii îşi pot desfăşura nestingherit activităţile de bal-mascat, iar cei vîrstnici pot sărbători în voe şi Crăciunul şi Anul Nou.

Autor: Maria Procopciuc 

Sursa: http://voceabasarabiei.net/index.php?option=com_content&task=view&id=13468&Itemid=1695