29.10.2009
UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „N. TESTEMIŢANU”Asociaţia Studenţilor şi Rezidenţilor din Medicină
Vineri, 30 octombrie 2009, Asociaţia Studenţilor şi Rezidenţilor din cadrul USMF „N. Testemiţanu” va organiza în satul Oxentea, raionul Dubăsari un concert dedicat luptei cu gripa. La spectacol vor participa interpreta Doiniţa Gherman,Vasile Marin împreună cu Lia şi Felicia, TVC Club (teatru umoristic) şi Ansamblul de copii din Oxentea, condus de Anatol Iliev. În cadrul concertului, preconizat pentru orele 17.00, vor fi repartizate pliante informative cu măsurile de prevenire a gripei. Concertul va fi precedat de o sesiune informativă despre gripă şi metodele de prevenire, susţinută de elevii din Oxentea, ce va avea loc în sala mică a Casei de cultură, la orele 15.00.
Sesiunile de informare a copiilor despre gripă şi activităţile organizate la nivel de comunitate fac parte din Proiectul „Acţiuni comunitare pentru copii şi tineri”, implementat de Asociaţia Studenţilor şi Rezidenţilor din Medicină în cadrul Proiectului Băncii Mondiale privind controlul gripei şi gradul de pregătire în caz de pandemie umană şi activităţile de răspuns.
Proiectul s-a desfăşurat în 23 de sate din zona acvatică a rîurilor Prut şi Nistru (raioanele Edineţ, Floreşti, Ungheni, Criuleni, Hînceşti, Nisporeni, Ştefan Vodă, Dubăsari, Cahul, Străşeni, Anenii Noi, Leova) şi a avut drept scop informarea copiilor şi tinerilor despre pericolul gripei, a gripei aviare şi celei pandemice şi adoptarea unor comportamente responsabile faţă de propria sănătate.
„Copiii şi tinerii sînt cei mai vulnerabili la gripă, inclusiv gripa aviară şi cea pandemică, dar tot ei sînt cei care pot fi de ajutor adulţilor pentru a opri răspîndirea virusului”, spune Marcel Abraş, coordonatorul Proiectul „Acţiuni comunitare pentru copii şi tineri”. „Responsabilizarea copiilor şi tinerilor din satele de lîngă Prut şi Nistru este foarte importantă. Ei trebuie să înţeleagă beneficiile raportării la primărie sau medicului veterinar a cazurilor suspecte de boală la păsări. Astăzi, când avem deja un nou tip de gripă: A (H1N1), nu este suficient doar să cunoşti regulile de igienă personală”.
La prima etapă a Proiectului „Acţiuni comunitare pentru copii şi tineri”, viitorii medici s-au întîlnit cu peste 600 de elevi din clasele superioare în cadrul sesiunilor informative interactive. Mai tîrziu, copiii, ajutaţi de studenţi, au elaborat diverse activităţi de informare a elevilor şi populaţiei satului despre gripă, printre care teatru social, ziare de perete, flash-mob-uri cu distribuirea materialelor informative.
Pentru detalii: Eugen Gorgos, 079.64.22.26, 068.226.226, e-mail: e_gorgos@yahoo.com
______________________________
Demarat în toamna lui 2007, Proiectul privind controlul gripei aviare şi gradul de pregătire în caz de pandemie umană şi activităţile de răspuns, finanţat de Banca Mondială, cuprinde trei componente – Sănătatea Umană, Sănătatea Animalelor şi Informarea şi Sensibilizarea Opiniei Publice. Primele 2 componente sînt implementate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, iar cea de-a treia parte a Proiectului este coordonată de către Reprezentanţa UNICEF în Republica Moldova. La ora actuală, în R. Moldova sînt înregistrate 17 cazuri de gripă de tip nou şi un deces.











